! uite, uite-te și tu

cum degetele pricepute ale soarelui

vopsesc azi în tonuri de lumină

cerul spre care îmi zboară privirea,

gardurile de care îmi sprijin umbra,

copacii magici, care înfloresc în mine

versurile lor albe și nepublicate

peste care îți așez, fără de grabă, în tăcere,

eșarfă fină, în culori aprinse de visele mele,

lumea mea…

adya C

de obicei încerc să fac totul în linii drepte,

dar ele, făcându-mi parcă în ciudă, se curbează,

ca nebunele, când mi-e Lumea mai dragă,

după bunul lor plac.

cu cât caut să îndrept mai repede lucrurile

și să le aranjez, pe fiecare, în pătrățelul promis,

mă trezesc învârtindu-mă într-un cerc vicios,

trasat neglijent (și pe deasupra – închis! )

iar astăzi,

ca să nu intru iar în vreun triunghi urâcios,

m-am apucat de desenat cercuri colorate

și cu ieșire de siguranță :

cercuri cu ieșire la mare,

cu ieșire la soare, cu ieșire la iarbă verde,

cu ieșire printre degete răsfirate și pătate

de prea multe ștersături

am uitat azi acasă ochelarii și anii.

Mi-am amintit cum e să mă joc cu cercul

în timp ce timpul lasă urme adânci și nedrepte

pe străzile și pe chipul lumii

m-am jucat azi cu cercurile din plin,

pe podea, pe pereți, pe tavan, pe cerul senin,

pe partea din stânga a unui atelier de arte

(de la UNARTE )

Primul semestru – m-am simțit ca un călător pe o cale nouă, un călător care de-abia se dezmeticește cu ritmul pașilor, cu frumusețile și cu obstacolele drumului, cu călăuzele, cu tovarășii de drum, cu oboseala de dinaintea nopții, cu visele de dinaintea zorilor.

Ca un călător care caută să se găsească pe el însuși cutreierând potecile Lumii.

Astăzi începe al doilea semestru. Îmi fac mie și celorlalți care sunt pe același drum cu mine:

Călătorule, să ai parte pe Cale de Inspirație, de Bucurie și de Culoare !