de obicei încerc să fac totul în linii drepte,

dar ele, făcându-mi parcă în ciudă, se curbează,

ca nebunele, când mi-e Lumea mai dragă,

după bunul lor plac.

cu cât caut să îndrept mai repede lucrurile

și să le aranjez, pe fiecare, în pătrățelul promis,

mă trezesc învârtindu-mă într-un cerc vicios,

trasat neglijent (și pe deasupra – închis! )

iar astăzi,

ca să nu intru iar în vreun triunghi urâcios,

m-am apucat de desenat cercuri colorate

și cu ieșire de siguranță :

cercuri cu ieșire la mare,

cu ieșire la soare, cu ieșire la iarbă verde,

cu ieșire printre degete răsfirate și pătate

de prea multe ștersături

am uitat azi acasă ochelarii și anii.

Mi-am amintit cum e să mă joc cu cercul

în timp ce timpul lasă urme adânci și nedrepte

pe străzile și pe chipul lumii

m-am jucat azi cu cercurile din plin,

pe podea, pe pereți, pe tavan, pe cerul senin,

pe partea din stânga a unui atelier de arte

(de la UNARTE )